Dec
1st

Cum îngrijim broscuţa ţestoasă de Florida

Reptile |
Arată şi prietenilor tăi acest articol!

Broscuţa ţestoasă de Florida este numită aşa din cauza petelor roşii din spatele urechilor. Aceasta poate fi un animal de companie foarte plăcut. Nu este pretenţioasă dar trebuie să respecţi câteva reguli.

Dacă vrei să o adopţi ai nevoie de un acvariu în care să pui un butuc sau pietre mari. Nu este bine să foloseşti pietriş pentru decorarea acvariului deoarece îl poate înghiţi. Apa din acvariu trebuie să aibă o temperatură de 23-26 grade deci vei avea nevoie şi de un termometru, iar pentru curăţare şi oxigenare, de un filtru. Apa trebuie schimbată la 3-5 zile.

Broscuţa se hrăneşte cu: carne, peşte, râme, salată, morcovi, spanac, mere dar şi hrană specială din magazine. În primele luni ea este carnivoră, iar la maturitate devine omnivoră adică mănâncă şi carne şi vegetale. Puii se hrănesc zilnic, iar adulţii la 2-3 zile. Pentru îndepărtarea bacteriilor de pe carapace, broscuţa trebuie spălată cu ajutorul unei periuţe de dinţi, dar nu folosi nici un fel de săpun sau detergent.

Broscuţelor le face bine mişcarea, deci este bine să le scoţi în fiecare zi din acvariu şi să o laşi să se plimbe prin casă.

Chiar dacă este greu de crezut, dacă broscuţa este crescută cu afecţiune şi i se acordă zilnic puţin timp vei avea surpriza că te va urma prin casă, că îţi recunoaşte vocea şi acceptă cu plăcere mângâierile tale.


Publicat de cris


One Response to “Cum îngrijim broscuţa ţestoasă de Florida”

  1. By CRISTINA on Jan 13, 2012 | Reply

    broscuta mea e bolnavă..nu stiu cu cine să vorbesc:( eu st din Craiova, cei de la petshop.uri habar nu au cum trebuie intretinute broscutele! cred ca are conjuctivita..ma puteti ajuta? va rog!!!! :(

Va multumim pentru vizita, iar daca doriti puteti lasa un comentariu!

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes